Conferința „De la cuvânt la contemplație: lectura duhovnicească în mănăstirile Bisericii Siro-Orientale (400–700 d.Hr.).

Miercuri, Facultatea noastră îl găzduiește pe prof. dr. David A. Michelson, specialist în istoria creștinismului siriac, care va susține conferința „De la cuvânt la contemplație: lectura duhovnicească în mănăstirile Bisericii Siro-Orientale (400–700 d.Hr.). Putem vorbi de o lectio divina siriacă?”

Prin această conferință ne dorim să explorăm modul în care monahii siriaci au practicat lectura contemplativă a Sfintei Scripturi și contribuția lor la tradiția lectio divina, de la Sfântul Efrem Sirul și Evagrie Ponticul până la Sfântul Isaac Sirul.

Conferința deschide perspective noi asupra dialogului dintre tradițiile bizantină și siriacă și întărește colaborarea academică internațională.

Invitatul special este David A. Michelson, conferențiar universitar de Istorie Bisericească la Vanderbilt University (Nashville, Tennessee, SUA), una dintre cele mai prestigioase instituții academice din Statele Unite. Acesta este specialist în creștinismul de limbă siriacă și în istoria monahismului răsăritean timpuriu, iar doctoratul și l-a obținut la Princeton University, sub coordonarea reputatului istoric al Antichității târzii, Peter Brown.

📍 Sala „Iustin Moisescu”
🕰 Ora 18:00
📅 Miercuri, 19 noiembrie

Conferința 19 noiembrie

___________________________________________________________

„Quo Vadis” 2025

Genericul festivalului, Quo Vadis?,  este inspirat de romanul istoric scris de Henryk Sienkiewicz, pentru care, în 1905, i s-a decernat Premiul Nobel și de filmul, producție SUA, 1951. Prin acest festival dorim să  cultivăm moștenirea spirituală și culturală a creștinismului prin intermediul filmului. Festivalul reprezintă un mijloc de evidențiere a capacității transformatoare a filmului, a capacității acestuia de a reflecta experiența umană prin prisma spiritualității creștine, încurajând în același timp dialogul și comuniunea în cadrul comunității și dincolo de ea.

Festivalul inspiră oamenii să-și redescopere vocația originară, demnitatea și să adopte în relaționarea cu ceilalți membri ai comunității un comportament congruent cu acestea.

Festivalul acordă prioritate filmelor care explorează teme de credință, spiritualitate și valori morale dintr-o perspectivă creștină. Aceste filme pot descrie povești de devoțiune religioasă, călătorii spirituale, istoria încreștinării unor comunități sau dileme etice înrădăcinate în teologia și tradiția creștină.

Festivalul servește drept agoră de întâlnire pentru creștini și alte persoane interesate să exploreze cinematografia inspirată din tezaurul de valori creștine. Acesta încurajează un sentiment de apartenență la o comunitate ai cărei membri împărtășesc aceleași valori, oferind oportunități de dialog, relaționare și sprijin reciproc.

Festivalul își propune să educe și să inspire publicul prin intermediul unor filme care provoacă la reflecție și care facilitează aprofundarea înțelegerii spiritualității și eticii ortodoxe. Acesta încurajează angajamentul critic față de arta cinematografică ca instrument de creștere spirituală, reflecție morală și transformare personală.

Festivalul promovează valori precum credința, dragostea, speranța, compasiunea, iertarea, smerenia ș.a.. De asemenea festivalul încurajează cineaștii să realizeze producții care reflectă aceste valori și să contribuie în mod pozitiv la consolidarea moralei creștine în societate, abordând problemele contemporane printr-o grilă de lectură creștină.

Deși este înrădăcinat în tradiția creștină, festivalul salută cineaștii și publicul din medii și cu perspective diverse. Acesta celebrează temele universale ale credinței, iubirii, restaurării și mântuirii, care se regăsesc în cinematografie, recunoscând, în perspectivă eshatologică, demnitatea și valoarea persoanei.

https://quo-vadis.ro/program

______________________________________________

Simpozion dedicat celor 165 de ani de la înființarea universității și 35 de la redeschiderea Facultății

Simpozionul „Facultatea de Teologie – memorie și viață. Rolul învățământului teologic superior ieșean în dinamica socială a Moldovei” 29-30 octombrie 2025

Afis Simpozion Facultate 35 de ani

Program Simpozion Facultate 35 de ani

 

 

 

 

 

 

__________________________________________________________________

Simpozionul Național Studențesc „Mitropolit Pimen Georgescu” – în perioada 10-11 noiembrie 2025

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are deosebita plăcere de a vă invita la Simpozionul Național Studențesc „Mitropolit Pimen Georgescu”, care se va desfășura în perioada 10-11 noiembrie 2025, în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iași.
La manifestare sunt invitați să participe studenți, masteranzi și doctoranzi din domeniile teologiei pastorale, artei sacre și asistenței sociale, precum și din alte domenii ale științelor sociale și umaniste. Evenimentul își propune să ofere un cadru de dialog interdisciplinar, în care tinerii cercetători să poată împărtăși idei, rezultate ale cercetărilor și experiențe relevante pentru formarea lor academică și personală.
Participarea este gratuită, iar înscrierea se realizează prin transmiterea, în format electronic, la adresa de e-mail simpozionstudentesciasi@gmail.com, până la data de 5 noiembrie 2025, a următoarelor materiale:
titlul lucrării propuse;
numele și prenumele autorului;
universitatea la care studiați, facultatea, specializarea și anul de studiu;
un rezumat de aproximativ 250–300 de cuvinte;
5–7 cuvinte cheie.
Prezentarea lucrării nu va depăși 15 minute și va fi urmată de o sesiune de întrebări și discuții.
Organizatorii vor acoperi cheltuielile de cazare, masa de prânz și coffee break-urile pe întreaga durată a simpozionului. Vă rugăm să specificați în e-mail numărul de nopți de cazare solicitate.
Pentru detalii suplimentare, ne puteți contacta la adresa de e-mail menționată sau la numărul de telefon 0758 312 351 (lect. univ. dr. maica Polixenia Nistor).
Sperăm ca această invitație să fie primită cu interes și bucurie și vă așteptăm cu drag să împărtășim idei, cercetări și experiențe într-un cadru academic deschis și prietenos.

__________________________________________________________

Conferința Studențească „Asistența socială în dialog interdisciplinar”

Tinerii și vocația slujirii aproapelui. Conferința Studențească „Asistența socială în dialog interdisciplinar”, la Iași
Luni, 20 octombrie 2025, la Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iași, va avea loc prima ediție a Conferinței Studențești „Asistența socială în dialog interdisciplinar. Răspunsuri la vulnerabilitățile umane contemporane”, un eveniment organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu Arhiepiscopia Iașilor și Primăria Municipiului Iași.
Evenimentul își propune să creeze un spațiu de dialog între studenți, profesori și specialiști preocupați de provocările și vulnerabilitățile lumii contemporane. Tema centrală a conferinței, „Asistența socială în dialog interdisciplinar”, aduce în prim-plan omul, cu nevoile sale spirituale, sociale și emoționale, privit din perspectiva comuniunii dintre știință și credință. „Ne dorim ca această conferință să devină o tradiție, un reper al colaborării dintre teologie, psihologie, sociologie, medicină, drept, comunicare și științele umaniste. Dincolo de concepte și teorii, dorim să reafirmăm demnitatea persoanei umane, purtătoare a chipului lui Dumnezeu și să reașezăm omul în centrul oricărei lucrări de cunoaștere, slujire și iubire”.
Conferința se va desfășura în mai multe secțiuni tematice: Teologie pastorală, Asistență socială, Psihologie, Sociologie, Medicină, Resurse umane, Drept, Administrație publică și Comunicare, oferind un cadru de reflecție și dialog interdisciplinar asupra provocărilor sociale contemporane.
La această primă ediție a conferinței vor fi prezenți reprezentanți ai mediului academic și ai instituțiilor partenere: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice și Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București-Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România-Sucursala Teritorială Iași, Asociația Studenților și Absolvenților de Teologie Ortodoxă Asistență Socială, Asociația „Aproape de Oameni”, dar și alte instituții educaționale și sociale din regiune.
Conferința se va deschide la ora 10:00, în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iași, și se dorește a fi un moment de comuniune între știință și credință; o invitație la reflecție și angajament, în care asistența socială este înțeleasă nu doar ca o profesie, ci ca misiune a iubirii și a responsabilității umane.
Vă invităm să fiți alături de noi, luni, 20 octombrie, la Muzeul Mitropolitan din Iași!

_____________________________________________________

Conferința internațională „Receptarea teologiei Părintelui Academician Mărturisitor Dumitru Stăniloae”

În anul 2025, Facultatea de Teologie Ortodoxă aniversează atât 165 de ani de la înființarea Universității „Alexandru Ioan Cuza”, cât și 35 de ani de la reactivarea ei. Totodată, ocrotitorul facultății noastre de teologie, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae (1903-1993) a trecut din filele de istorie în paginile calendarului Bisericii.

În acest context, organizăm în data de 9 octombrie 2025, Conferința internațională „Receptarea teologiei Părintelui Academician Mărturisitor Dumitru Stăniloae”, între orele 10:00-12:30, în sala ,,Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan Iași, cu următorii invitați:

Dl Dumitru Horia Ionescu, Freiburg, Germania

Pr. Ionuț Ciprian Ilea de la parohia Vlădeni, jud. Brașov

Pr. conf. univ. dr. Ștefan Lupu, Decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică din Iași

Pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teșu, Facultatea de Teologie „Sf. Dumitru Stăniloae” din Iași.

Afis A3 Conferinta Dumitru Staniloae

_________________________________________

Conferință studențească cu workshop tematic „Familia în viziunea noii generații de profesioniști. Perspective studențești și intervenții sociale”

În data de 5 iunie 2025, Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași a găzduit un eveniment cu tradiție în lumea asistenței sociale: Conferința Națională „Familia în societatea contemporană”, ajunsă la ediția a XI-a. Începând cu 2018, studenții Facultății de Teologie Ortodoxă, specializarea Asistență Socială, au fost implicați activ atât în organizarea conferinței, cât și în desfășurarea evenimentelor din cadrul acesteia, dezbateri, seminarii, workshopuri și conferințe susținute de cadre didactice și personalități din domeniul teologiei și al asistenței sociale, contribuind în mod esențial la dinamica și succesul fiecărei ediții.

Anul acesta, organizatorii conferinței naționale au adus o provocare suplimentară, integrând pentru prima dată în program o secțiune distinctă dedicată exclusiv studenților, masteranzilor și doctoranzilor, sub forma unei conferințe studențești, propusă de Facultatea de Teologie Ortodoxă, Specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială, cu titlul „Familia în viziunea noii generații de profesioniști. Perspective studențești și intervenții sociale”. Această inițiativă a creat un cadru academic special, în care studenții și-au putut prezenta perspectivele și cercetările proprii, contribuind astfel la dezvoltarea competențelor de comunicare academică și la consolidarea identității lor profesionale.

Deși și în edițiile anterioare evenimentul a inclus constant activități cu implicarea activă a studenților, aceștia fiind parte integrantă a programului și având un rol esențial în reușita conferințelor, ediția din acest an a evidențiat, pentru prima dată, contribuția lor printr-o conferință studențească cu titlu propriu, subliniind astfel importanța noii generații de specialiști în domeniul social.

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Specializarea Asistență Socială, alături de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) – Sucursala Teritorială Iași, Palatul Culturii din Iași, Asociația Studenților și Absolvenților de Teologie Ortodoxă Asistență Socială, Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice și Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași (DGASPC),  Asociația „Aproape de Oameni” Iași și Asociația „Pro Roma” au fost organizatorii acestui eveniment adresat noii generații de viitori profesioniști în domeniul asistenței sociale. Manifestarea a valorificat cercetările științifice în rândul studenților, competențele de comunicare academică și profesională și a contribuit la conturarea unui dialog interdisciplinar asupra temelor de actualitate, cu accent pe intervenția socială în sprijinul familiei vulnerabile.

Prima parte a evenimentului a cuprins o sesiune de comunicări științifice ale specialiștilor și cadrelor didactice din domeniul asistenței sociale, iar secțiunea a doua a continuat cu sesiuni de comunicări științifice studențești, în cadrul căreia, participanții și-au prezentat lucrările elaborate sub îndrumarea cadrelor didactice, contribuind astfel la creionarea unui dialog reflexiv față de realitățile sociale. Printre acestea s-au numărat:

  • „Impactul divorțului asupra familiei”, susținută de studenta Cozmina-Andreea Enache (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”);
  • „Dinamica familiei – trecut, prezent și viitor”, realizată de studentele Ioana Bălăoiu, Bianca Danilă și Maria Sabina Chirițoiu (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”);
  • „Impactul divorțului asupra copiilor. Rezultatele unei cercetări calitative și implicații pentru asistența socială a familiei”, prezentată de studenta Paula-Emilia Găborici (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”);
  • „Determinarea factorilor culturali și educaționali care influențează percepția comportamentului sexual în rândul adolescenților și tinerilor”, susținută de studenta Teodora Huzum (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”).

De asemenea, conferința a inclus și prezentările: „Violența în familie. Reflecție asupra unor schimbări legislative necesare”, susținută de studenta avocat Maria-Ramayana Nesvadba (Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași); „Dincolo de prejudecăți. Cum percep profesioniștii puterea femeilor de a renaște din violență domestică”, prezentată de doctoranda lect. univ. asoc. Magdalena Roxana Necula (Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București); „Starea de bine a membrilor de familie cu dizabilități”, susținută de asist. univ. dr. Atena Gaspar (Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași) și masterandul Octavian Tenea (anul II, Master Lifelong WellBeing and Healthy Aging, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași); „Echilibrul emoțional în familia contemporană: Factori de risc și strategii de sprijin psihosocial”, prezentată de asist. univ. drd. Oana-Andreea Neagu (Facultatea de Teologie Ortodoxă); „Familia cu probleme alcool-corelate și complexe în relație cu profesioniștii”, susținută de asist. univ. drd. Ramona Ciobanu (Facultatea de Teologie Romano-Catolică și Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași); „Asistența psihospirituală a suferinței sociale. Perspective teoretice și practice în asistența socială a familiei”, susținută de lect. univ. dr. Petronela Polixenia Nistor (Facultatea de Teologie Ortodoxă); „Rolul bunicilor în familia contemporană”, prezentată de lect. univ. dr. asoc. Maria Alexandrescu (Facultatea de Teologie Ortodoxă).

Prin aceste prezentări, studenții, masteranzii, doctoranzii și cadrele didactice au demonstrat maturitate profesională, rigoare științifică și un angajament remarcabil față de valorile fundamentale ale asistenței sociale și sprijinului familial. Această inițiativă a oferit un cadru autentic de legătură între teorie, cercetare și intervenție practică și, în același timp, a încurajat participarea și implicarea activă a studenților în viața științifică și profesională. De asemenea, a susținut schimbul de idei între generații și discipline și a contribuit la pregătirea unor viitori specialiști empatici și competenți, capabili să răspundă provocărilor societății contemporane.

 

Sursa: https://doxologia.ro/conferinta-studenteasca-cu-workshop-tematic-familia-viziunea-noii-generatii-de-profesionisti

_____________________________________________________

Simpozion Patristic național cu tema „De la crez la credo: istorie şi Teologie la 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325)”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, organizează în perioada 5-6 iunie 2025 la Mănăstirea „Sihăstria Râșcăi” (jud. Suceava), Simpozionul Patristic național cu tema „De la crez la credo: istorie şi Teologie la 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325)”. Vă invităm să participați la acest eveniment știintific dedicat Sinodului I Ecumenic de la Niceea și problematicilor de natură teologică.

De la crez la Credo

_______________________________________________________________

Simpozionul Internațional  „Teologie și mărturie creștină în dialog”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în colaborare cu Arhiepiscopia Iașilor, Primăria Iași, Mănăstirea Neamț și Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, organizează la Mănăstirea Neamț, în perioada 9-11 iunie 2025, prima ediție a Simpozionului Internațional  „Teologie și mărturie creștină în dialog”, intitulată Mărturisire și Duhovnicie.

Tematica generală se inspiră din următoarele repere academice, bisericești și culturale care marchează nota de unicitate a anului mântuirii 2025:

  • Proclamarea în Patriarhia Română a Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și a Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea, aniversându-se 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române și 140 de ani de la dobândirea autocefaliei;
  • Împlinirea a 1700 de ani de la Sinodul I ecumenic de la Niceea (325);
  • Proclamarea canonizării celor 16 sfinți duhovnici și mărturisitori ortodocși români din secolul al XX-lea – eveniment istoric și teologic deosebit de important în viața Bisericii și a țării noastre. Amintim pe cei din Mitropolia Moldovei și Bucovinei: Cuvioșii Cleopa Ilie (1912-1998) și Paisie Olaru (1897-1990) de la Mănăstirea Sihăstria.
  • Trecerea din filele de istorie în paginile calendarului Bisericii dreptmăritoare a ocrotitorului facultății noastre, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae (1903-1993).

Prima ediție a Simpozionului Internațional  „Teologie și mărturie creștină în dialog”  se dorește a fi un eveniment academic și duhovnicesc, deopotrivă. Aceasta se va bucura de participarea unui număr considerabil de profesori și cercetători din țară (București, Cluj-Napoca, Craiova, Arad, Oradea, Târgoviște, Timișoara, Constanța și Iași) și străinătate (Italia și Republica Moldova).

Vă invităm să consultați programul simpozionului!

PROGRAM Simpozion Neamt – 9-11 iunie 2025

_____________________________________________

Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași

Vă invităm în Moldova, în perioada 22-25 mai 2025!

🗓 22 mai 2025
10:00 Atelier de compoziție psaltică (📍Iași)
18:00 Vernisaj Expoziție Horea Paștina: Piatra din capul unghiului (📍Iași)
18.00 Concertul Koinonia (📍Botoșani)

🗓 23 mai 2025
10:00 Atelier de compoziție psaltică (📍Iași)
19.00 Concertul Nikaia (📍Iași)

🗓 24 mai 2025
10.00 Atelier de mozaic și pictură Eikon (📍Iași)
19.00 Concertul Paradosis (📍Iași)
18.00 Concertul Symbolon (📍Piatra-Neamț)

🗓 25 mai 2025
09.30 Sfânta Liturghie (📍Iași)
19.00 Concertul unității de credință și neam (📍Iași)

🎟 Intrarea liberă: https://www.ibmf.ro/ro/festivalul-de-muzica-bizantina-de-la-iasi-editia-viii/programul-festivalului

IBMF #8 are ca temă la 1700 de la Sinodul de la Niceea: Doxologie și mărturisire.

👥 Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași este o inițiativă a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei dedicată promovării artei sacre de inspirație bizantină.

🎵Grupurile de la IBMF #8 sunt:
▪ Ansamblul „Cappella Romana” din SUA
▪ Corul „Emanuel Zmeu” din Botoșani
▪ Corul „Sf. Ier. Iosif Naniescu” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași
▪ Ansamblul vocal-instrumental „Arheon” din Râmnicu-Vâlcea
▪ Corul „Euphonia” al Filarmonicii din Râmnicu-Vâlcea
▪ Grupul Psaltic „Evanghelismos” din Piatra-Neamț
▪ Grupul Psaltic „Melozii Neamțului” din Piatra-Neamț
▪ Grupul Psaltic „Sf. M. Mc. Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova
▪ Corul „Sf. Ioan Damaschin” al Academiei de Arte și Studii Bizantine din Cluj-Napoca
▪ Părintele Alexandru Grigoraș din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului
▪ Corala academică „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei

👥 Invitații speciali de la IBMF #8 sunt:
▪ Prof. Cătălin Cernătescu
▪ Dr. Costion Nicolescu
▪ Horea Paștina

De ce să vii?

✅ Descoperă o artă sacră unică – o tradiție milenară adusă la viață;
✅ Trăiește o experiență culturală elevată – o perspectivă unică asupra cântului bizantin;
✅Participă la un eveniment de referință – se va reuni elita interpreților și teoreticienilor;

Pentru cine este festivalul?
💡Festivalul este dedicat pasionaților de muzică bizantină, teologi, muzicologi și oricine este interesat de arta sacră ortodoxă. Pentru tine, dacă ai citit totul până aici!

📍Hai și tu să te bucuri de tezaurul muzical bizantin!

Peste 50 000 de participanți de la edițiile anterioare se simt câștigați.

Te vei alătura și tu lor?

🎫 Programul disponibil și aici https://www.facebook.com/IasiByzantine

__________________________________________________________

Conferință internațională la Iași: Rolul religiei în promovarea păcii și sprijinul social în vremuri de criză

In data de 20 mai 2025, în sala „Iustin Moisescu” a Centrului Mitropolitan din Iași, a avut loc Conferința Internațională cu tema „Rolul religiei în realizarea păcii sau cauza conflictelor în Balcani. Aspecte ale asistenței sociale în vremuri de criză cauzate de război”. Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în colaborare cu Universitatea „Sfinții Chiril și Metodiu” din Skopje, Macedonia de Nord.

Deschiderea oficială a avut loc la ora 9:30, fiind moderată de lect. univ. dr. pr. Cristian Barnea, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă. Au urmat alocuțiunile unor invitați de seamă din domeniul teologiei, asistenței sociale și administrației publice, precum conf. univ. dr. Mihaela Rădoi, directorul executiv Daniel Constantin Ciubotaru, Marius Vlaicu Aonicesei (CNASR), prof. univ. dr. habil. Stoica Cristina Maria, prof. univ. dr. habil. Tiberiu Șoitu și conf. univ. dr. Roxana Necula, precum și arhim. Hrisostom Rădășanu.

Conferința a continuat cu o sesiune de comunicări științifice, prezidată de conf. univ. dr. habil. Gabriela Carmen Lăzăreanu. Printre temele abordate s-au numărat:

  • Rolul religiei în pace și conflict în Macedonia de Nord și Balcanii de Vest – prof. univ. dr. Zoran Matevski;
  • Aspecte sociologice ale escatologiei în pictura macedoneană – prof. univ. dr. Dushka Matevska;
  • Biserica și religia între activism social și stare de spirit – prof. univ. dr. habil. Cristina Gavriluță;
  • Religia, violența, terorismul și războiul – conf. univ. dr. habil. Gabriela Carmen Lăzăreanu.

După pauza de prânz, conferința a continuat cu prelegeri axate pe rolul Bisericii Ortodoxe Române în sprijinirea victimelor războiului, în special a refugiaților ucraineni. Temele au inclus:

  • Dialogul intergenerațional și intervenția socială în criză – lect. dr. Petronela (Polixenia) Nistor;
  • Intervenția B.O.R. în sprijinul copiilor români din Ucraina – lect. dr. pr. Ilarion Mâță;
  • Rănile invizibile ale copiilor refugiați și riscul de inadaptare socială – asist. univ. drd. Oana Neagu;
  • Integrarea refugiaților ucraineni în România – asist. univ. dr. Maria Alexandrescu.

Evenimentul s-a încheiat în jurul orei 17:00, fiind apreciat ca un prilej valoros de reflecție și schimb de bune practici între specialiști din teologie, sociologie și asistență socială. Participanții au primit 2 credite profesionale. Conferința a subliniat importanța cooperării internaționale în fața provocărilor umanitare actuale, precum și rolul esențial al religiei în promovarea păcii și solidarității în Balcani.

Negru Gheorghe

_____________________________________________________

Prelegere „The Prophet Ezekiel: Teachings and Theology”

LUNI, 12 MAI 2025, ora 18, în Sala Iustin Moisescu, va avea loc prelegerea „The Prophet Ezekiel: Teachings and Theology”, susținută de Arch. CHRYSOSTOMOS (MAHER) EL MECHERKI, de la Universitatea din Balamand, Liban.

_________________________________________

Simpozionul Internațional „Dumitru Stăniloae” – 14-16 mai 2025, Iași

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași organizează, în perioada 14–16 mai 2025, cea de-a XII-a ediție a Simpozionului Internațional „Dumitru Stăniloae” – un eveniment de referință pentru mediul teologic și academic din România și din străinătate.

Tema din acest an: „Dumitru Stăniloae: Preot – Teolog – Mărturisitor”, pune în lumină personalitatea celui mai important teolog ortodox român al secolului XX și impactul gândirii sale în lumea de azi.

Ce te așteaptă:

  • Conferințe susținute de invitați de prestigiu din țară și din străinătate: prof. John Behr, arhid. Norman Russell, pr. prof. Ioan Ică jr., pr. prof. Vasile Răducă, pr. prof. Gheorghe Holbea și mulți alții;

  • Deschiderea oficială are loc miercuri, 14 mai, ora 17:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” – UAIC;

  • Sesiuni tematice pe secțiuni: Dogmatică, Spiritualitate, Istorie Bisericească, Drept Canonic, Misiune Pastorală;

  • Dezbatere publică: „Mai este nevoie de teologie astăzi?” – un dialog curajos despre rostul și viitorul teologiei în lumea actuală;

  • Lansarea ediției aniversare a revistei Teologie și Viață, care împlinește 100 de ani de apariție.

Evenimentul este gratuit și se desfășoară atât cu prezență fizică, cât și online (transmisii live pe paginile oficiale ale facultății).

Te așteptăm să fii parte dintr-un eveniment care leagă teologia de actualitate, comunitate și cultură.

Pentru program complet și înscrieri accesează: www.simpozionstaniloae.ro

__________________________________________

Sărbătorirea a 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea. Conferinţa internațională „Conciliul de la Niceea. 1700 de ani mai târziu”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin Facultatea de Drept, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Facultatea de Teologie Romano-Catolică în colaborare cu Asociația Balcanică de Drept Roman și Tradiție Romanistică „Societas pro Iure Romano” (S.I.R.) și Facultatea de Drept a Universității „St. Kliment Ohridski” din Sofia, au plăcerea de a vă invita să participați la conferința internațională „Conciliul de la Niceea. 1700 de ani mai târziu”, care va avea loc la Iași, în perioada 8-11 mai 2025.

Acest eveniment academic, dedicat celebrării a 1700 de ani de la Conciliul de la Niceea, va reuni cercetători în drept roman și drept comparat, istoria dreptului și a religiei, teologie ortodoxă și romano-catolică, într-un dialog interdisciplinar menit să exploreze contextul istoric, originile și influențele juridice și religioase ale acestui conciliu ecumenic.

Conferința „Conciliul de la Niceea. 1700 de ani mai târziu” își propune să fie un spațiu de reflecție și fraternitate intelectuală, unde istoria, dreptul și teologia se întâlnesc pentru a redescoperi importanța dialogului între tradițiile creștine. Prin această abordare interdisciplinară, dorim să reafirmăm importanța colaborării între științele juridice, istorice și teologice, promovând valori comune și o înțelegere profundă a tradițiilor noastre.

În cadrul conferinței, vor fi organizate sesiuni plenare și paneluri tematice, cu invitați distinși din întreaga lume, care vor aborda diverse aspecte ale temei centrale. Vom explora perspective asupra influenței Conciliului de la Niceea în dreptul roman, istoria dreptului și a religiei, în formularea principiilor de credință și în evoluția învățăturilor creștine.

Vă invităm să luați parte la acest moment de reflecție și să vă alăturați comunității noastre intelectuale în îmbogățirea și consolidarea legăturilor dintre cunoștințele juridice, istorice și teologice.

Va fi o onoare și o plăcere pentru noi să vă primim. Vă așteptăm cu entuziasm la Iași, un oraș în care tradiția academică se împletește armonios cu patrimoniul istoric.

Toate articolele participanților vor fi publicate în Nr. 1/2025 al revistei IUS ROMANUM online, cu condiția să fie trimise redacției (ius.romanum@abv.bg) înainte de 1 iunie 2025.

Book of Abstracts Simpozion Niceea 1700

PROGRAMME OF THE INTERNATIONAL CONFERENCEFIN2

 

________________________________________________

 

 

 

 

_____________________________________________________

______________

____________

Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae” din Iași sunt invitați să participe la evenimentul academic ce va avea loc joi, 13 Oct. 2022, orele 10.oo-12.oo, în Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Tema întâlnirii: „Experiențe și împărtășiri liturgice și pastorale din viața Bisericii”. Conferențiază: IPS Gheorghios, Mitropolit de Kitrous, Katerini și Platamonas și PS Episcop Agathonic de Arousa si Tanzan

ia Centrală.

 

 

 

 

_____________________________________________

Site-ul Facultății de Teologie Ortoxoxă - Iași utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.teologie.uaic.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie.