Expoziția „Chipuri și prototipuri”

Expoziția „Chipuri și prototipuri”

În perioada 02.11-1.12.2026 la Centrul International de Arta Contemporana din Iasi/ Baia turceasca din Iași sunteți invitați sa participați la expoziția personală a domnului Lect. Dr. Petru SOFRAGIU
Expoziția „Chipuri și prototipuri”
Icoană bizantină — mozaic, lemn, acuarelă

Chipul e prototipul văzut. Prototipul e chipul nevăzut.
În pictura de icoană, cuvântul prototip nu înseamnă schiță sau model de lucru. Înseamnă originalul viu — cel înfățișat. Iconarul nu inventează un chip, ci îl transmite. Sfântul Vasile cel Mare spunea că cinstea adusă chipului trece la cel închipuit prin el (prototip), iar Sinodul al VII-lea Ecumenic a făcut din aceasta temeiul îngăduirii icoanelor. De aceea o copie fidelă nu e o versiune diminuată: este aceeași prezență, în altă materie.
Expoziția pornește de la „Mandylion” – chipul nefăcut de mână, prototipul din care vine, în tradiție, orice înfățișare a lui Hristos. De aici se dezvoltă celelalte teme iconografice: Pantocratorul, tipurile iconografice ale Maicii Domnului, Sf. Ioan Teologul, Sf. Arhangheli etc. Două dintre icoanele mariale -Paramithia și Pantanassa sunt lucrate după prototipurile aflate la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos.
Tehnicile în care sunt realizate lucrările sunt cele tradiționale: mozaic din piatră naturală, tempera cu emulsie de ou și foiță de aur (bolos) pe lemn, acuarelă pe hârtie.

Site-ul Facultății de Teologie Ortoxoxă - Iași utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.teologie.uaic.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie.